A trecut ceva timp de cand nu am mai scris si
a trecut tot atata timp de cand nu mai stiu cine sunt.
Intotdeauna am urat femeile care se joaca cu
barbatii, ma gandeam ca ele sunt vinovate pentru indiferenta si nesimtirea lor
din relatiile urmatoare. Am urat si oamenii parsivi si mincinosi, care isi
urmaresc propriul interes fara sa le pese cate suflete zdrobesc. Si in tot
acest timp, mi se parea ca sunt o persoana integra, care respecta niste reguli
de bun simt in societate. Poate ca nu mi se parea, poate chiar asa eram. Pentru
ca imi amintesc cat de revoltata eram impotriva avortului, a oamenilor
materialisti, a falsitatii si lipsei de moralitate si cat de mult uram aceste
laturi ale umanitatii.
Si acuma, dupa tot ce s-a intamplat de la
ultima postare, ce ar trebui sa fac, sa ma urasc pe MINE?
Nu pot. Lucrurile se schimba. Nu sunt rea, doar
ca nu sunt nici buna. Atata tot. Sunt....descurtareata- am intrat in cacat din
vina mea, dar m-am ridicat, cu meritul meu.
Si, la urma urmei, adevarul gol-golut si muuult
negat de mine in trecut, e ca facand doar ce-i drept si moral ajungi unde
trebe. Da’ unde TREBE, nu e unde VREAU. Intelegi? Asa ca, scuza-mi nesimtirea
si constiinta adormita partial, dar ele mi-au dat chestii la care doar visam, la care tu visezi.
Nu sunt rea, repet. Eu doar profit de faptul
ca esti prost.
Si cu toate astea, dupa tot ce am facut
(frumos si delicat, cum ma caracterizeaza), te-ai gandi ca tre sa fiu si
pedepsita. Pai te gandesti bine. Ca sunt. Am atata cacat in viata, ca mai am un
pic si-l manc pe paine. Dar e ok, cacatu-l tin sub covor si lumea vede numai
fericirea din juru’ meu. Ca slava Cerului, e, si multa!
Da ce ma fac cand uneori, cacatu ala ascuns,
incepe sa puta?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu