Durerea mea a ajuns la un alt nivel. Ma simt
acum ca atunci cand eram mica si ma jucam Super Mario, treceam la nivelul
urmator si nu stiam ce se intampla, iar pana sa-mi dau seama cum sa
supravietuiesc, muream des. Da, asa e, pana sa invatam cum sa supravietuim,
murim des!
E mai
greu sa V-R-E-I sa treci peste, decat sa T-R-E-B-U-I-A-S-C-A sa treci peste. E
infernal gandul ca ma pot intoarce inapoi, la ce am avut, dar totusi aleg sa
merg inainte, spre ceva nou. Aleg! Iau o decizie. Imi asum un risc. Si nu unul
mic, pentru ca el mi-a spus: ‚alege
un suflet’ si nu: ‚alege: vodka sau whisky?’- ca
pana la urma ma imbat cu oricare, daca e. Insa cum imi dau seama ce suflet sa
aleg? De unde stiu eu care din ele il va imbata pe al meu?
Sunt un
tren. Si doua gari diferite ma asteapta. La una am ajuns la fix, dar nu si
calatorul meu, care acum alearga, sperand sa ma prinda din urma. La cealalta am
intarziat, dar calatorul asteapta, sperand ca vin...
Sincronizarea este un lux. Ma simt saraca. Sa te ia naiba.
O sa apara cand nu ai sa mai fie cazul sa alergi si nici sa intarzii. Degeaba gonesti tu spre el. O sa vina de la sine.
RăspundețiȘtergereAm dat intamplator peste blogul tau si peste postarea asta, mai veche. A picat la tanc! Poate chiar nu are rost sa fugi de/spre cineva. Paradoxal, it may take just one soul to love, but it takes two souls to choose the other one.
RăspundețiȘtergere